În general, cu cât supraviețuitorii accidentului vascular cerebral sunt antrenați mai devreme să meargă, cu atât se recuperează mai repede. Dacă pacienții stau în pat sau stau într-un scaun cu rotile pentru o perioadă lungă de timp, ei vor avea o frică de înălțime și cădere atunci când încearcă să stea în picioare și să se miște din nou. În plus, expunerea prelungită la culcare sau ședință poate duce la o forță redusă a trunchiului și poate agrava modelul anormal de flexie pe tot corpul, făcând mai dificil pentru pacient să reziste gravitației și să miște corpul în picioare.Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că ar trebui să punem pacienții la antrenament de mers imediat.
Unele familii și pacienți acționează prea grăbit. Adesea vedem mai mulți membri ai familiei purtând pacientul pe hol, târând pacientul înainte. Această practică nu este de ajutor pacientului și o va facecrește dificultatea de mers în etapa ulterioară a pacienților, ducând la o postură greșită de mers.Răspunsul la momentul în care pacientul poate începe antrenamentul de mers este individual; trebuie să luăm în considerare controlul trunchiului pacientului, capacitatea membrelor inferioare și capacitatea de echilibru.
Criterii pentruPpacienții săStartăWalkingTploua
1.Pacientul poate sta pe ambele picioare. A fi capabil să stai în picioare mai mult de 10 minute este fundamentul pentru practicarea mersului.
2. În timpul încercărilor timpurii de mers pe jos, pacientul nu are nevoie de ajutorul unui terapeut sau al unui membru al familiei pentru a îndrepta piciorul afectat și a mișca piciorul afectat.
3. Pacienții pot folosi piciorul afectat pentru a sprijini corpul și pentru a muta piciorul sănătos înainte.
4. Când încearcă să meargă, pacientul este capabil să-și schimbe greutatea pe piciorul sănătos și să pășească cu piciorul hemiplegic fără o înclinare sau răsucire mare a trunchiului. Acesta arată că piciorul afectat este capabil să urce o treaptă inferioară (sub 5 cm) în timp ce este susținut de piciorul sănătos.
5. Cu ajutorul unui baston sau al unui premergător pliabil, pacientul a putut să meargă normal, fără spasme semnificative ale membrelor sau tremurări ale corpului.
Puncte de reținut în timpul antrenamentului de mers pe jos
1.În timpul antrenamentului de mers, trebuie acordată atenție dacă există hiperextensie continuă a genunchiului și flexia plantară a piciorului atunci când piciorul afectat susține corpul. Dacă da, mișcarea anormală va deveni obișnuită în timpul antrenamentului repetat de mers și va fi dificil de schimbat în viitor.
2. Dacă pacientul simte panică de fiecare dată când încearcă să meargă, nu ar trebui să-l forțăm să continue să meargă, chiar dacă nivelul de funcționare a picioarelor pacientului este bun, darămite să-l acuzăm de lipsă de curaj. Poate fi cauzată de afectarea senzorială a pacientului sau de alte probleme speciale.
Antrenamentul de mers pe jos a pacienților cu AVC nu poate fi prea grăbit.Dacă capacitatea pacientului nu este suficientă pentru a efectua antrenamentul de mers pe jos, trebuie să întărească forța musculară și capacitatea de echilibru mai întâi sub îndrumarea terapeuților, pentru a evita apariția mersului anormal, leziuni articulare, cădere și alte condiții adverse.
