Dacă antrenamentul de reabilitare este corect sau nu este legat de efectul reabilitării funcționale a pacientului. Antrenamentul inadecvat de reabilitare poate provoca sindromul de suprasolicitare sau utilizare greșită a membrelor și poate întârzia reabilitarea funcțională. Pentru ca pacienții hemiplegici să obțină cel mai bun efect de antrenament în antrenamentul de reabilitare și să reducă sau să evite exercițiile și antrenamentele nerezonabile, ar trebui să se acorde atenție următoarelor aspecte:
1. Înțelegeți momentul intervenției de reabilitare
Mulți pacienți cu hemiplegie cu AVC și membrii familiei lor cred în mod eronat că tratamentul de reabilitare nu poate fi început până în perioada de recuperare. De altfel, indiferent de hemoragie cerebrală sau infarct cerebral, atâta timp cât semnele vitale sunt stabile și starea nu se mai dezvoltă, antrenamentul de reabilitare poate fi început 48 de ore mai târziu.
2. Evitați postura incorectă timpurie
Pacienților cu hemiplegie acută trebuie să li se ofere poziția corectă a membrelor, care poate preveni sau rezista apariția modului spastic și inducerea precoce a mișcării de separare. La schimbarea pozițiilor, trebuie acordată o atenție deosebită pentru a proteja articulația umărului, pentru a evita întinderea membrului afectat și pentru a preveni subluxarea articulației umărului.
3. Antrenamentul inadecvat al activității pasive articulare, care duce la deteriorarea articulațiilor
Mișcarea pasivă a membrelor este una dintre măsurile de reabilitare timpurie pentru pacienții cu hemiplegie. Odată ce acest interval este depășit, nu numai că va provoca durere, dar va duce și la ruperea ligamentului și sângerări intra-articulare. Pe termen lung, se poate dezvolta într-o inflamație cronică și chiar poate provoca hipertrofia capsulei articulare, scurtarea și contractura articulară, ceea ce aduce mai multe dificultăți în tratamentul de reabilitare.
4. Stimularea necorespunzătoare va crește tensiunea musculară pe partea afectată
Creșterea tonusului muscular apare într-un anumit stadiu al procesului de recuperare al pacienților hemiplegici, dar hipertonia poate preveni apariția mișcărilor voluntare. În acest moment, orice stimulare care crește tonusul muscular este dăunătoare. În această etapă, dacă stimularea acupuncturii, stimularea electrică și masajul nu sunt administrate în conformitate cu principiile promovării tiparelor și reflexelor normale de mișcare și inhibării reflexelor anormale ale modelului de mișcare, tensiunea musculară va fi îmbunătățită și va fi afectată recuperarea ulterioară a funcției.
5. Înlocuirea antrenamentului de control postural și motor cu antrenament de forță întărește adesea modelele de mișcare anormale
Paralizia SNC este pierderea controlului postural și motor complex și a funcției motorii voluntare, mai degrabă disfuncția unui grup de mușchi decât implicarea mai multor mușchi. Prin urmare, doar antrenarea forței musculare a membrului afectat nu poate promova în mod fundamental recuperarea funcției membrelor la pacienții hemiplegici.
6. Evita supraantrenamentul
Pentru pacienții convalescenți, pacienții înșiși sau membrii familiei lor sunt nerăbdători să se recupereze după boală, astfel încât aceștia cresc cantitatea de exerciții fizice sau fac singuri unele mișcări dificile, ceea ce va provoca oboseală sistemică și leziuni locale ale mușchilor și articulațiilor, ducând la suprasolicitare. sindrom. . Prin urmare, pentru pacienții în perioada de recuperare, pacienții și familiile lor ar trebui să fie informați despre diferitele metode de exerciții utilizate în diferitele etape de reabilitare în timpul antrenamentului și să urmeze principiul antrenamentului treptat într-un număr mic de ori.
7. Acordați atenție îndrumărilor de reabilitare
Deoarece obiectele antrenamentului de reabilitare au toate grade diferite de disfuncție, unele disfuncții există adesea de mult timp, iar unele sunt chiar pe viață. Prin urmare, pacienților ar trebui să li se învețe cunoștințele și abilitățile din viața de zi cu zi în cadrul instruirii, astfel încât să poată finaliza în mod independent auto-îngrijirea, astfel încât pacienții să se poată întoarce în familie și societate într-o stare psihologică bună.
